Cand vorbesc cu cineva despre tine mi se aseza pe fata un zambet tampit si ciudat. Si nu ma mai pot opri. Si toata lumea ma intreba ce ai tu asa special de sunt asa fermecata, Si se intreba cum dracu` am putut sa trec peste atatea sau cum am ramas la fel de indragostita ca atunci. De multe ori le spun ca nici eu nu stiu, chiar daca stiu foarte bine. Zambesc asa pentru ca in momentul in care iti pronunt numele, imi apare in mine zambetul ala de copil inocent ( chiar daca de inocent nu mai ai nici o geana:)) ), ochii aiai mari si albastri si felul tau de a fi ( un copil mare intre noi fie vorba ). Si imi dau seama ca nu as mai putea acum sa traiesc fara ele. Nu as mai putea sa traiesc fara tine si fara momentele noastre de nebunie. Si e ciudat stii?
E ciudat cum cineva poate sa iti faca ziua mai buna de la 350 de km distanta. E ciudat cum te poate face cineva sa razi cand iti spune "locotenent pitic". Si ce e mai ciudat, e ca doar tu poti face chestiile astea pisi.
Si te mai intrebi de ce spune toata lumea ca nu suntem cu toate acasa:))
Genial! :))
RăspundețiȘtergere